Actualitate

Crede că termocentrala “va duce greul” cel puțin încă 3 ani

Fostul lider sindical Ion Vîlceanu este convins că tot Electrocentrale Craiova, deși intrată în insolvență, va duce greul cel puțin încă 3 ani de acum încolo, în sensul că va asigura agentul termic pentru municipiu și aburul pentru Ford Otosan.

Ion Vîlceanu a reacționat după ce Primăria Craiovei a anunțat că este în căutarea unui investitor privat, care să construiască o centrală nouă, pe gaze, de producție termică și electrică. Municipalitatea ar intenționa să concesioneze pe 12 ani “componenta de producție a serviciului public de încălzire centralizată” a Craiovei, inclusiv” alimentarea cu abur tehnologic a platformei industriale Ford Otosan”. Fostul lider sindical Ion Vîlceanu este convins că tot Electrocentrale Craiova, deși intrată în insolvență, “va duce greul” și de acum încolo. În opinia sa, o nouă centrală pe gaze nu va putea fi realizată mai devreme de 5 ani.

“ Ce s-a publicat pe SEAP acum cu data de, mi se pare, 23 februarie să vină cineva la această propunere, că, de fapt, la ora actuală, este o propunere de investiție, tot va dura trei ani de zile. Așa că singura șansă rămâne tot Electrocentrala Craiova, care va trebui să ducă greul acestor trei ani cel puțin, dacă și numai dacă se găsește investitorul, dacă are și banii, dacă totul merge țais, cum s-ar spune, cum zic oltenii. În rest, eu am rezerve că, în următorii cinci ani, va fi făcută vreo capacitate care să înlocuiască actuala Electrocentrală Craiova. Primăria vrea delegarea prin concesiune pentru o perioadă de 12 ani a activității de producție energie termică și electrică. Dar, n-ați văzut cum a pus problema? Adică, să vină un investitor, da, cu un miliard de lei. Apropo, acest miliard de lei este exact suma pe care o aveam aprobată prin PNRR. Adică, bani europeni fără să dai nimic înapoi. Atât era grantul, era de în jur de un miliard de lei. Și n-au fost în stare să ia banii gratis, cum s-ar spune. Acum, să vină un mare investitor să facă așa ceva? Sincer să vă spun, eu nu văd, cel puțin în următoarea perioadă”, afirmă Ion Vîlceanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *