
Ministrul Energiei a demarat discuțiile cu Comisia Europeană pentru decalarea termenelor de închidere a centralelor pe cărbune. Deocamdată, nu există un răspuns din partea forurilor europene. Potrivit lui Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, la ultima discuție pe care a avut-o cu liderii din CE Oltenia, Bogdan Ivan a spus că în proporție de 99% va fi prelungită viața companiei energetice de la Târgu-Jiu.
“Am fost la domnul ministru Ivan, în luna iulie, atunci ne-a spus că a discutat cu Comisia Europeană și că, în proporție de 99%, se va prelungi termenul de funcționare pe cărbune. Deocamdată, nu avem ceva palpabil. Mă bucur că merge la Bruxelles, dar, așa cum spune chiar dânsul, cei care au făcut, inițial, planul de decarbonare au prevăzut oprirea totală a activității pe cărbune, de la 1 ianuarie 2026. Problema nu e doar că au prevăzut închiderea, ci că nu au pus nimic în loc, acele termocentrale pe gaze. Ministrul spune că România a primit fonduri pentru ele, dar banii au fost redirecționați în alte scopuri.Acum, cu toții sperăm ca acest termen să fie prelungit. Dar realitatea este că, în acești ultimi cinci ani nu s-a făcut nimic și există un risc real ca activitatea să fie oprită complet, dacă nu se schimbă nimic. Ministrul Ivan ne-a spus și la București că va face tot ce depinde de el. Chiar a declarat că planul făcut înainte de mandatul său e unul diabolic, pentru că în Germania se merge cu cărbune până în 2038 sau 2040, iar la noi s-a impus oprirea în doar cinci ani, adică până în 2026. Nu-i venea să creadă cum a fost posibil așa ceva. Speranța mea este că se va rezolva”, a precizat Constantin Mitrescu.
“Iad economic” în Gorj, dacă se închide CEO
Constantin Mitrescu se așteaptă la ce este mai rău în județul Gorj, dacă, de la 1 ianuarie 2026, nu va fi prelungită viața centralelor pe cărbune. În plus, președintele Sindicatului Energia Rovinari afirmă că românii vor plăti o energie electrică și mai scumpă.
“Pe lângă faptul că județul Gorj va fi complet distrus din punct de vedere economic, va fi aici un iad investițional, întreaga țară va avea de suferit din cauza efectelor asupra prețurilor la energie.Trebuie să fim conștienți că mai sunt doar 3-4 grupuri energetice care mai produc energie în bandă. Dacă acestea se vor închide, începând cu 1 ianuarie 2026, și nu s-a pus nimic în loc, situația va deveni extrem de gravă. Să presupunem că Mintia va porni, într-un an sau doi, până atunci, vom depinde de energia produsă de alții, din import. Și știm foarte bine ce înseamnă acest lucru: prețuri uriașe. S-a mai întâmplat să avem prețuri de peste 5.000 de euro/MWh. Există riscul real de creșteri masive de tarife, dar și de probleme de tip blackout, exact cum s-a întâmplat deja în alte țări, cum e cazul Spaniei. Chiar și ministrul energiei a recunoscut acest risc”, a adăugat sindicalistul.




