Ultima oră

Crește vârsta de pensionare în România

Marius Budăi a vorbit, în exclusivitate la Antena 3 CNN, despre vârsta de pensionare a românilor.

Francezii au ieșit în stradă, nemulțumit de creșterea vârstei de pensionare, de la 62 la 64 de ani. În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit în exclusivitate pentru Antena 3 CNN despre creșterea vârstei de pensionare în România, asumată în PNRR.

Potrivit Ministrului Muncii, în Legea 263, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, este prevăzut ca vârsta de pensionare a bărbaților din România să fie de 65 de ani.

Prin PNRR însă, Guvernul României se obligă ca, din anul 2035, și femeile din România să iasă la pensie tot la vârsta de 65 de ani. În prezent, vârsta de pensionare a acestora este de 62 de ani.

”Eu am spus-o foarte clar și o să o spun foarte clar să înțeleagă și acum. Noi, sau cei care au scris acolo, pun carul înaintea boilor.

Pentru că noi trebuie să ne ocupăm de creșterea speranței de viață a cetățenilor români și după aceea să vedem dacă mai discutăm și dacă mai este o cazul de o creștere a vârstei de pensionare. Noi trebuie să ne ocupăm de nivelul de trai crescând astfel speranța de viață și mai ales speranța de viață sănătoasă a cetățenilor români și după aceea mai vedem…”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *