Eveniment

Criminalul tinerei studente de la Padeș și-a aflat sentința finală!

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat miercuri, 7 mai, sentința definitivă în cazul lui Mirel Dragomir, tânărul de 23 de ani care a ucis-o cu cruzime pe Andreea Morega, studentă la Medicină, din comuna Padeș. Crima a avut loc pe 22 martie 2024, într-un apartament din Timișoara.

Magistrații au menținut decizia Tribunalului Timiș, pronunțată în luna februarie. Criminalul Mirel Dragomir va executa 25 de ani de închisoare pentru omor calificat. Totodată, instanța a respins apelurile formulate atât de inculpat, cât și de părțile civile, considerate nefondate.

În plus, judecătorii au dispus ca tânărul să plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro pentru fiecare dintre părinții victimei, totalul ajungând la 100.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, în ziua crimei, Mirel Dragomir a însoțit-o pe Andreea de la Facultatea de Medicină până în apartamentul închiriat de tânără, locuință ce aparținea chiar mamei lui. Aici, în urma unui conflict iscat după ce Andreea i-a spus că dorește să încheie relația, tânărul a atacat-o cu două cuțite, aplicându-i aproape 60 de lovituri. Apoi a părăsit locuința, lăsând-o într-o baltă de sânge. Ulterior, și-a recunoscut fapta în fața autorităților.

Andreea a fost găsită fără viață de colegele sale de apartament, iar ancheta a scos la iveală un caz extrem de violență domestică generat de gelozie și posesivitate. Cei doi erau într-o relație din 2023, însă certurile deveniseră frecvente în ultima perioadă.

Crima a șocat opinia publică la nivel național, fiind considerată una dintre cele mai brutale fapte comise în context relațional în ultimii ani.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *