Ultima oră

Cu cât vor crește amenzile de la 1 ianuarie

Salariul minim pe economie crește la 4.050 lei brut începând cu data de 1 ianuarie, ceea ce atrage după sine și majorarea cuantumului contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și punctului de amendă.

Salariul minim brut pe economie crește de la 3.700 de lei, cât e acum, la 4.050 de lei de la 1 ianuarie, sumă față de care se vor raporta luna viitoare și contribuțiile sociale și impozitul pe venit. Singura incertitudine privește, deocamdată, posibilitatea prelungirii scutirii la plată a contribuțiilor pentru cei 300 de lei, pentru care în prezent nu se plătesc contribuții.

Astfel, luând în calcul că această scutire nu va fi prelungită, contribuția la sistemul public de pensii (CAS) de 25% ar însemna 1.012,5 lei, față de 925 de lei cât este acum, în timp ce contribuția la sistemul de sănătate (CASS) va fi de 405 lei, față de 370 de lei în prezent.

Începând cu data de 1 ianuarie va crește și valoarea impozitului pe venit, de la 370 lei în prezent, la 405 lei.

Majorarea salariului minim va însemna și creșterea amenzilor aplicate pentru contravențiile rutiere, respectiv a punctului de amendă la peste 200 de lei, în condițiile în care acum e plafonat, până la finalul anului, la 165 de lei.

Codul rutier stabilește în prezent că „un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

Concret, valoarea punctului-amendă va crește de la 165 de lei, la cât este plafonată până la finalul anului, la 202,5 lei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *