Ultima oră

Cu ce boală s-a luptat Mădălina Apostol. Bianca Drăgușanu nu-și revine după ce a aflat că partenera lui Nick Rădoi a murit

Mădălina Apostol a murit în această dimineață. Se pare că se afla la o prietenă și și-a pus capăt zilelor. În trecut, aceasta povestea că se luptă cu o boală autoimună extrem de periculoasă. Decesul brunetei a provocat un adevărat șoc printre vedetele din România. Partenerul ei, Nick Rădoi a anunțat că va sosi cât de curând în țară.

Bruneta povestea în trecut cum a descoperit că suferă de o boală apărută „din neant” și care a băgat-o direct în spital. Mădălina dezvăluia că de la an la an a fost tot mai rău. Diagnosticul primit a fost vasculită, o boală autoimună.

Chinurile prin care a trecut

Inițial i s-au umflat picioarele și avea vânătăi mereu. Existau perioade când durerile deveneau de nesuportat.

„ Mie mi-a apărut din neant, pur și simplu într-o zi mi-am văzut picioarele din ce în ce mai inflamate, pline de vânătăi care se extindeau rapid, iar durerea a fost una de nesuportat. (…) Ce trebuie să știm despre vasculită?

Că dacă se declanșează, este foarte periculoasă. Vasele de sânge se inflamează atât de tare, iar afecțiunea se poate instala chiar și în organele interne, de la rinichi și până la creier. Iar eu am fost atacată de această afecțiune foarte agresiv în zilele următoare, astfel că am ajuns la spital din nou, de data aceasta în convulsii și complet inconștientă. (…) În acel moment am crezut că voi rămâne invalidă pentru că picioarele mele erau efectiv necrozate”, spunea fosta parteneră a lui Nick Rădoi, pentru csid.ro, în urmă cu trei ani.

Orice boală autoimună poate recidiva

Inițial, medicul care a consultat-o i-a dat un tratament greșit. După ce a primit tratamentul de care avea nevoie, starea sa s-a îmbunătățit. Bruneta se temea însă că boala va recidiva.

„Mi s-a administrat un tratament lung, intravenos, cu Prednison și alte antiinflamatoare. Pot spune că m-a ajutat căci durerile au început să se și amelioreze încă din primele ore. Însă, într-adevăr nu îndeajuns încât să mă pot mișca, să pot merge. Cred că preț de o săptămâna am stat la pat, aflată sub tratament. (…) Și da, există riscul de recidivă. Orice boală autoimună poate recidiva. Însă, atâta vreme cât am grijă de sistemul meu imunitar, sunt în siguranță”, mai spunea aceasta.

Bianca Drăgușanu, în stare de șoc

Bianca Drăgușanu nu-și revine după ce a aflat despre moartea Mădălinei Apostol. Cele două se cunoșteau de ani buni.

„Odihnește-te în pace Mădălina Apostol. Ai fost minunată, dar nu nu m-aș fi putut gândi vreodată că ai să pleci așa”, a scris Bianca Drăgușanu.

Nick Rădoi a confirmat că Mădălina era bolnavă

Nick Rădoi a confirmat că Mădălina era bolnavă și că și-a pus capăt zilelor în toiul nopții. Vestea l-a lovit din plin pe omul de afaceri, care a aflat totul în jurul orei 2:00.

„I love you, ❤️😘💕”, a fost mesajul postat de milionar după ce a aflat de tragedie.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *