
Cătălin Măruță, cunoscut realizator de emisiuni de divertisment la Pro TV, a primit duminică, 25 mai, titlul de „Cetățean de Onoare“ al municipiului Târgu Jiu. Festivitatea a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“. Măruță a fost emoționat în momentul în care a luat cuvântul. „Sunt foarte emoționat. La televiziune nu am atât de multe emoții cum am astăzi aici. Fac meseria aceasta de foarte mult timp, dar acum înțeleg mai bine aceste trăiri. Am plecat de la Radio Târgu Jiu, care funcționa în Hotelul Gorj. Apoi, susținut de părinți, am urmat Facultatea de Drept, pentru că asta văzusem acasă. Cred că cel care ar fi aplaudat cel mai tare în această sală ar fi fost tatăl meu. În primul rând, pentru el vreau să dedic această onoare de a primi titlul de Cetățean de Onoare. Sunt convins că l-ar fi bucurat foarte tare, l-ar fi făcut mândru și, probabil, mi-ar fi spus: «În sfârșit ai și tu o diplomă adevărată, nu doar pozele cu vedete sau premiile oferite de diferite fundații media». Așa că aceasta este cea mai valoroasă diplomă pe care o am și vreau să-i mulțumesc mult tatălui meu, pentru că sunt convins că acest mesaj ajunge și la el. Este prezentă și mama, căreia vreau să-i mulțumesc din suflet.
M-am bucurat de fiecare dată să vorbesc despre Târgu Jiu, m-am bucurat mereu să mă laud cu ceea ce avem aici. O fac cu cea mai mare bucurie și plăcere ori de câte ori am ocazia, oriunde m-aș afla, pentru că sunt foarte mândru de tot ceea ce se întâmplă în acest oraș. Cred că toată lumea, din orice colț al lumii, ar trebui să-și facă timp, măcar o dată, să ajungă la Târgu Jiu“, a declarat realizatorul de televiziune.
Medicul chirurg și profesor universitar Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale, și Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, au primit, de asemenea, distincția de „Cetățean de Onoare“.




