
Virgil Popescu a fost prezent, vineri, la Târgu-Jiu, la prima ședință a PNL Gorj, după demisia deputatul Ion Iordache din funcția de președinte. Fostul ministru al Energiei face parte din echipa de coordonare a organizației județene. După întâlnirea cu liberalii gorjeni, Virgil Popescu a declarat că nu a îngropat mineritul, ci a salvat Complexul Energetic Oltenia, prin intermediul planului de restructurare a companiei. Virgil Popescu a amintit că i-a fost alocată CE Oltenia suma de 2,6 miliarde de euro pentru plata certificatelor de carbon și noile investiții în centrale pe gaze și parcuri fotovoltaice.
„Adevărul este foarte clar: sunt cel care a salvat Complexul Energetic Oltenia. Să nu uităm ca CEO a beneficiat de 2 miliarde 600 de milioane de euro, 1 miliard 600 de milioane au fost pentru certificatele de CO2, 1 miliard pentru investiții. E un plan de restructurare la care s-a lucrat, a lucrat compania și a fost aprobat. Iar dacă acel plan nu era aprobat, astăzi, nu mai vorbeam de Complexul Energetic Oltenia. A fost aprobat, că, după ce am plecat nu s-au mai realizat investițiile, cred că alții ar trebui întrebați. Sigur e mai ușor să spui că Popescu a făcut, dar nu. Adevărul este și le-am spus și colegilor mei, n-am venit pentru asta, dar le-am spus și colegilor mei acest lucru. Sper ca să spună mai departe tot ce le-am spus referitor la Complexul Energetic Oltenia, dar, tot timpul, voi spune că sunt cel care am salvat Complexul Energetic Oltenia, sigur nu singur, pentru că nu eram singur în guvern, era Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, Ludovic Orban, premier, apoi Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a fost Dan Vâlceanu, care era, la vremea aceea, deputat de Gorj, deci a fost un efort colectiv, dar așa s-a scris istoria, așa s-a salvat Complexul Energetic Oltenia și putem discuta, astăzi, de Complexul Energetic Oltenia, că altfel nu mai aveam ce discuta despre Complexul Energetic Oltenia”, a precizat fostul ministru.
Cum ar mai putea fi păstrate grupuri pe cărbune
Factorii de decizie de la București vor trebui să trimită notificare Comisiei Europene, dacă vor vrea să mai păstreze grupuri pe cărbune în rezervă de capacitate, a mai spus fostul ministru al Energiei. „Dacă, într-adevăr, se consideră că este nevoie de a păstra în rezervă de capacitate 1, 2, 3 grupuri, nu are importanță câte sunt, păi, atunci, trebuie să facă deja demersurile ca să avem această rezervă de capacitate și trebuie să poată fi pornită oricând este nevoie. Pentru asta trebuie socializat acest cost, făcute documentații. Există procedura făcută la minister, lăsată de pe vremea mea, un ordin de ministru în care spunea că se poate face acest lucru. Ea n-a fost activată, până acum, absolut deloc. Dar dacă e cu adevărat nevoie, atunci trebuie să se continue demersurile, evident, notificare către Comisie și făcute toate lucrurile, în așa fel încât să știm, tot timpul cât timp va fi nevoie, există o rezervă de capacitate la Complexul Energetic Oltenia, care poate fi pornită la cererea Transelectrica. Chiar asta scrie în Legea Decarbonării, la cererea Transelectrica, dar nimeni, după ce am plecat, nu s-a mai ocupat de acest lucru. Dar e foarte ușor să spui: „Popescu e de vină”. Nu, Popescu a salvat Complexul Energetic Oltenia și buna mea credință este în continuare dată dovadă în Parlament, pentru că încerc în continuare să îi ajut, în ciuda a ceea ce se spune în anumite cercuri din județul Gorj. Comisia Europeană nu a închis ușile ghișeului ca un funcționar public, ar mai putea avea loc niște discuții, niște negocieri, dar pentru asta trebuie să ceri. Trebuie să știi ce să vrei și trebuie să știi să ceri. (…) Eu nu m-am mai implicat. Pentru ce am fost solicitat să ajut, am ajutat. Am fost solicitat să ajut la modificarea planului de restructurare, pentru acest lucru mă implic și ajut” a adăugat Virgil Popescu.




