Actualitate

Cum gestionează Tudor PROBLEMELE de la Primăria Târgu-Jiu după ce a preluat CONDUCEREA

Viceprimarul, pe probleme de cultură, a preluat conducerea Primăriei Târgu Jiu, după ce DSP a prelungit perioada de izolare la domiciliu a primarului Marcel Romanescu și viceprimarul Aurel Popescu a intrat în izolare la domiciliu.

Adrian Tudor va conduce interimar Primăria Târgu-Jiu până pe data de 3 iulie, când edilul Marcel Romanescu va ieși din izolare. Primarul, viceprimarul și directorii din primărie sunt în izolare la domiciliu după ce au intrat în contact cu un angajat Aparegio confirmat cu coronavirus. Adrian Tudor spune că perioada de interimat este una destul de dificilă. Este nevoit să improvizeze echipe de lucru, având în vedere că directorii cu experiență din primărie sunt în izolare. Viceprimarul susține că, în această perioadă, va inspecta creșele din oraș, pentru a vedea dacă sunt pregătite pentru redeschidere. În plus, spune că va merge și pe șantierul de pe Calea Eroilor. “ Este o perioadă mai dificilă. Trebuie să găsim soluții, să improvizăm echipe de lucru, neavând lângă mine directori, oameni cu atâta experiență. Încercăm să asigurăm funcționarea primăriei și să răspundem solicitărilor pe care le au cetățenii în această perioadă. E vorba de câteva zile de mandat de primar interimar. Nu vreau să las impresia că aș exagera în această perioadă. Voi merge și voi inspecta creșele și alte investiții din oraș, dar și șantierul de pe Calea Eroilor, unde aș vrea mai multe echipe de lucru, trebuie tratată cu multă seriozitate această lucrare”, a declarat Adrian Tudor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *