Victor Nicolae Mecu, fost ofițer de informații, a avut legături cu o firmă de pază încă de când era în activitate, așa că, după ce a trecut în rezervă și-a construit o afacere în acest domeniu. În 2017, Mecu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, realizată prin prima sa firmă, Team TG Guard SRL. Prejudiciul calculat de procurori era de 1.010.987 de lei, echivalentul a 224.165 de euro. În decembrie 2021, Tribunalul Gorj a decis încetarea procesului, după ce Mecu a achitat prejudiciul, însă judecătorii au menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra unor bunuri mobile și imobile. Dosarul se judecă de un an la Curtea de Apel Craiova, după ce Finanțele Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au atacat cu apel decizia instanței de fond. În tot acest timp, Mecu nu a stat degeaba și și-a înființat alte două firme, TMG Guard SRL și Total Force MS SRL, în care asociați sunt fiul, respectiv nora sa. Astfel, la licitații, scriptic, cele două firme ”se concurează” între ele, însă, în realitate, una creează, artificial, un preț care s-o avantajeze pe cealaltă și să-i deschidă drumul pentru câștigarea licitațiilor. Curios este că procedura neconcurențială nu s-a vrut a fi remarcată de niciun responsabil cu achizițiile publice de la companiile de stat, la licitațiile la care au participat firmele controlate de Mecu, pentru a sesiza Consiliul Concurenței. Gabriela Marica, fostă angajată a firmei TMG Guard SRL, spune că timp de cinci ani, cât timp a fost salariată a firmei, nu a văzut pe nimeni altcineva să se ocupe de afacerile celor două societăți, în afară de Victor Mecu și fiul său. ”Posturile de pază sunt amestecate. Eu m-am ocupat de ambele firme, cu toate că, pe Total Force SRL nu am avut contract de muncă. Când mi-am cerut drepturile salariale, pur și simplu nu mi-a dat nimic. Eu pe cele două doamne care sunt asociate nu le-am văzut niciodată, n-am avut discuții cu ele referitor la contracte sau posturile de pază. Tot Victor Mecu se ocupa de tot”, susține fosta angajată.
Calvarul fostei angajate…
…a început în luna noiembrie, anul trecut, când Gabriela Maria a fost la un pas de a fi agresată fizic de către Victor Mecu, așa că, după incident a depus plângere penală împotriva acestuia. ”Totul a plecat de la salarizare. Munceam pentru două firme și eram plătită cu puțin peste 2.000 de lei. Când i-am cerut explicații, mi-a cerut să-mi depun demisia. A venit la mine în birou, la intimidare, și dacă nu intra colegul meu de birou Alin Caragea, cred că se ajungea să dea în mine, pentru că a țipat, a urlat, să ies din casa lui, până când mi-a venit rău. A venit spre mine țipând și înjurând și atunci a venit colegul meu și pur și simplu nu-l putea opri. Am apucat să apelez 112 pe telefon, pentru că a fost la un pas să mă lovească, dar nu am mai fost în stare să vorbesc, pentru că am făcut un atac de panică și mi s-a făcut rău. A venit ambulanța și Mecu le spunea celor din echipa medicală să iasă din curte, că e proprietatea lui, și eu să ies la poartă să-mi acorde îngrijiri medicale acolo. Am ajuns la Urgențe la spital, unde am stat 6 ore, până mi-am revenit”, povestește femeia îngrozită. Gabriela Marica a declarat că a sesizat, ulterior, și Inspecția Muncii, pentru că îi fusese schimbată încadrarea de mai multe ori, în decursul anilor, practică frecvent uzitată în cadrul firmei lui Mecu, însă ea nu semnase niciun act adițional la contract și semna documente doar în calitate de șef serviciu pază. După mai bine de două luni, nu a primit niciun răspuns de la Inspecția Muncii, cu privire la rezultatul controlului. ”În timp ce eram la UPU mi s-a trimis o notificare pe telefon, în care eram înștiințată că mi s-a restructurat postul de inspector SSM pe care eu nu fusesem încadrată, eu având tot timpul, de la angajare, din 2018, contract de muncă pe șef serviciu pază. Am făcut sesizare la Inspecția Muncii și i-am rugat să trimită comisie de control din alt județ, pentru că Mecu e o persoană influentă în Gorj. Am primit un răspuns la mail că o să se efectueze control, dar au trecut mai mult de 70 de zile de la data sesizării și n-am primit concluziile controlului. Mă consider nedreptățită și mă gândesc să fac o altă sesizare la Inspecția Muncii”, afirmă Gabriela Marica. Femeia a contestat în instanță decizia de concediere și așteaptă judecarea procesului.
Există informații potrivit cărora firmele lui Victor Mecu folosesc atestate falsificate pentru agenții de securitate, la procedurile de atribuire a contractelor de pază. Mai exact, documente fictive ale unor angajați inexistenți sau atestate ale unor persoane care nu mai sunt salariați ai celor două firme pe care le controlează acesta. Fosta șefă a serviciului de pază confirmă aceste lucruri și spune că i s-a întâmplat ca după încetarea relațiilor contractuale de muncă cu firma lui Mecu să nu-i fie eliberat documentul de șef serviciu obiectiv, iar acesta a fost folosit, ulterior, la licitațiile la care au participat cele două societăți. ”Am făcut cursuri și am obținut o diploma de șef obiectiv. Diploma respectivă mi-a fost arătată și atât. Mi s-a spus că va sta la firmă. N-am cerut explicații, pentru că lucram acolo și credeam că e normal să fie folosită de firmă. Când am plecat am cerut acea diplomă, însă au refuzat să mi-o dea. O folosesc în continuare la licitații, știu asta, deși eu nu mai sunt angajata lor. Și a mai fost un coleg al meu în situația asta”, a precizat Marica.
”E teroare!”
Fosta șefă din firmele controlate de Victor Mecu detaliază cum sunt folosite atestatele celor care nu mai lucrează în firmă. Documentele la care face referire Gabriela Marica sunt folosite la dosarele de licitație pentru a demonstra că sunt întrunite condițiile impuse în caietul de sarcini de către autoritățile contractante, majoritatea fiind instituții și companii de stat. ”Sunt persoane care nu au nici atestate de pază, mai ales șefi de obiectiv, pentru a fi în funcția asta, având în subordine agenți de securitate. Îi folosesc pe oamenii ăștia. Mă sună oamenii și îmi spun că e teroare. Am mers la poliție și le-am spus la cei care merg în controale și scriu în registrele de control, că șefii de obiectiv nu au atestate. După ce am fost audiată în comisia de disciplină, cei de la firme și-au retras registrele de control din posturi. Am făcut plângere și la Parchet. La acea comisie Mecu mi-a zis, printre dinți, că mă distruge. Sunt și care li s-au retras atestatele de pază și au lucrat în continuare acolo”, susține fosta angajată.
Subvențiile de la stat, izvor de miliarde
Statul acordă subvenții angajatorilor pentru angajarea anumitor categorii de persoane. Practic, subvențiile acoperă, timp de 12 luni, jumătate din salariul persoanei nou-angajate, dar nu mai mult de 2.500 de lei, iar pentru a beneficia de una dintre categoriile de subvenții, angajatorul va încheia o convenție cu AJOFM din raza teritorială a sediului social, în care-și asumă obligația de a nu înceta raporturile de muncă timp de 18 luni cu persoanele nou angajate. Ce se întâmplă la firmele controlate de Victor Mecu ar putea face obiectul unor cercetări ale organelor penale, mai ales că există dovezi în acest sens. ”Am avut un agent de securitate în subordine, care a fost angajat cu convenție, un copil de 19 ani, Ștefan Marin. La un moment dat nu a mai venit la serviciu. Din 22 decembrie 2021, era scos din foaia colectivă de prezență și am spus la personal, însă în lunile următoare, ianuarie, februarie, el figura în continuare pe statul de plată. Mergeam la personal, la doamna Delia Rușet și le spuneam că băiatul nu mai e în firmă și îmi reproșa că nu e treaba mea, că nu mă interesează pe mine problemele astea. Nu știu cât timp a figurat, dar am înțeles că până i s-a terminat convenția. Nu e singurul caz. În țară, pe ambele firme, sunt foarte multe cazuri similare. Dacă venea cineva să se angajeze, cu atestat, cu recomandări unde lucrase, știam că mă pot baza pe el, refuza Delia Rușeț să-l angajeze pentru că nu se încadra pe convenție. Și lua altul care nu avea școală, nu avea atestat, nici cursuri și îl angaja, pentru că îl putea angaja cu convenție. Îmi zicea să-l duc într-un post ascuns, că n-o interesează, că trebuie să rămână acolo că e pe convenție”, a adăugat Gabriela Marica.
Epopeea miliardelor din contracte cu statul obținute de firmele controlate de Victor Mecu e extrem de vastă. Ca să aveți o dimensiune a afacerii și de ce se ajunge la situații ca cele prezentate mai sus, trebuie spus că, potrivit ultimelor date furnizate de ANAF, TMG Guard a derulat afaceri de 52 de milioane de lei, adică 10,4 milioane de euro, și profit de 5,4 milioane de lei (1.080.000 de euro).