Politică

DEPUTAT: Activitatea CE Oltenia va fi prelungită. NU se va închide mineritul

Mihai Weber este convins că actele normative, elaborate de guvern, care prevăd închiderea capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune până în 2026 vor fi modificate. Deputatul spune că dacă nu vor fi aduse modificări la ordonanța de urgență care stabilește calendarul închiderii carierelor și grupurilor energetice, vor fi aduse amendamente în Parlament. Liderul PSD Gorj anunță că s-au făcut deja demersuri la Bruxelles și pentru renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență pe componenta de energie.

„Nu se va închide mineritul în 2026, ci va fi prelungită durata de activitate a acestei companii, cel puțin cât există oficial resurse de cărbune, și, aici, mă refer la peste 10-15 ani de acum înainte. Vă asigur că ordonanța care a fost prezentată în dezbatere în forma pe care o știm cu toții nu va rămâne așa, va fi modificată, în sensul că trebuie să înlocuim acel termen de dezafectare definitivă cu conservare și, obligatoriu, întâi să se construiască noile capacități de producere a energiei și, apoi, cele existente să fie trecute în conservare. Eu știu, din discuțiile avute, că acea ordonanță va fi modificată așa cum ne dorim. În varianta în care nu se ține cont de dorințele tuturor, noi avem pregătite amendamentele necesare și vom interveni. Lucurile sunt în mișcare. Nu apar niște documente oficiale peste noapte, dar sunt deschise căi de comunicare pe tema respectivă, cu instituții, cu echipe, cu comisia de la Bruxelles, cu specialiști, cu comisarul european de energie. De aceea, v-am spus că am mari speranțe, la mine e chiar o certitudine că nu se va închide mineritul în 2026, așa cum se arăta în toate documentele prezentate până acum. Nu este normal, pentru că uitați-vă ce se întâmplă în alte țări europene, țări care au avut o poziție total opusă acestei producții pe bază de cărbune până acum câțiva ani și acum au îmbrățișat și au redeschis capacități noi”, a conchis Mihai Weber.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button