Politică

Deputat de Gorj: „Neoficial” suntem excluși din partid

Foștii lideri ai organizației județene a Partidului Național Liberal, deputații Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină, au fost excluși din partid.

Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină au făcut parte din conducerea centrală a Partidului Național Liberal, pe vremea când formațiunea politică a fost condusă de Florin Cîțu. După schimbarea din funcție a fostului premier, cei doi deputați de Gorj au căzut în dizgrația noilor șefi de la București. Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină au criticat, în ultimele luni, coaliția cu PSD și chiar au cerut ruperea protocolului de colaborare cu social-democrații. Deputatul Gheorghe Pecingină spune că “neoficial” el și fostul președinte al PNL Gorj au fost excluși din Partidul Național Liberal. Cu toate acestea, fostul vicepreședinte al PNL Gorj afirmă că nici el, nici Dan Vîlceanu nu vor pleca la alte partide. “Eu, în continuare, primesc inclusiv de la reprezentanții CEO și de la reprezentanții sindicali propuneri și amendamente să le introduc eu și le-am comunicat că nu mai am o legătură cu organizația județeană a PNL Gorj și că președintele partidului PNL trebuie să se implice, așa cum făceam noi, Dan Vîlceanu și eu, când eram acolo. Cu noi nu se vorbește. Suntem cumva, nu oficial, dar neoficial, excluși din partid, dar totuși oamenii apelează la noi. Pe cât putem ajutăm, dar discuțiile la nivel central se poartă de către președintele partidului. Toate lucrurile sunt trecătoare în viață. La fel și această perioadă. Conducerile la nivel central și local tot timpul s-au succedat, totul ține de rezultate. Noi, chiar dacă am avut rezultate foarte bune și am dus Gorjul la un nivel la care nu cred că va mai ajunge prea curând, am fost îndepărtați. Nu iau în calcul să plec la alt partid. De ce să plecăm? Alții au venit de la alte partide pe conjunctură și pe prietenii, nu noi. Noi am fost acolo și am muncit, 2016-2020 am obținut niște rezultate. Și organizația PNL nu înseamnă doar gașca ce conduce acum pe prietenii și pe rudenii”, a declarat Gheorghe Pecingină.

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *