Politică

Deputat, despre scandalul dintre prefect și șeful CJ Gorj: Episod din “Las Fierbinți”

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, compară scandalul dintre prefectul PNL al județului și șeful social-democrat al Consiliului Județean cu un episod din “Las Fierbinți”

Mihai Weber a reacționat după ce prefectul liberal, Iulian Popescu, l-a amendat pe președintele PSD al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, cu 5000 de lei, pe motiv că a refuzat să fie verificat de corpul de control.

Președintelui PSD Gorj i se pare că ceea ce s-a întâmplat pare că este “un episod din Las Fierbinți, în care șeful PNL-ului Gorj, zis și Bobiță, își pune omul, zis și Robi, să acționeze!”.

“Mi se pare ceva ieșit din comun.Este o premieră ce se întâmplă în județul Gorj, pentru că în România, două partide aflate la guvernare nu au găsit o cale de a se înțelege și au ajuns la asemenea acțiuni care au șocat pe toți gorjenii. Până la urmă, asistăm la un episod din Las Fierbinți, la Prefectura Gorj, în care șeful PNL, zis și Bobiță, își pune omul, pe Robi, să acționeze și, de asta, trebuie să fim foarte atenți ca să nu ne amendeze pe toți. E ceva anormal și un sfat pentru toți gorjenii, faceți-vă curat în fața casei și în fața blocului, pentru că s-ar putea ca Prefectura să vină și să vă amendeze. Lăsând gluma la o parte, sunt lucruri foarte importante în județul Gorj care nu sunt tratate sau care se încearcă a se depăși prin tot felul de alte acțiuni, cum ar fi aceasta de control a Prefecturii asupra Consiliului Județean Gorj și asupra altor instituții. Practic, se depășesc anumite atribuții, pentru că, așa cum e specificat într-un articol din Codul Administrativ, Prefectura, într-un județ, care, până la urmă, este prelungirea politicii guvernului în teritoriu, prefectura nu are atribuții asupra consiliului județean, asupra consiliilor locale, ci numai de colaborare, de îndrumare”, afirmă deputatul.

Acuză că liberalii vor să distragă atenția de la situația CE Oltenia

Mihai Weber acuză că liberalii au creat scandalul cu președintele PSD al Consiliului Județean Gorj pentru a distrage atenția de la situația Complexului Energetic Oltenia.

“Sunt probleme foarte importante care se încearcă a se depăși privitor la soarta unei unități economice, cum ar fi CEO, unde s-a încercat a se izola acest subiect extrem de important pentru gorjeni și alte probleme. Nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă. Am ajuns iarăși de râsul țării, că au mai fost tot felul de episoade și mai atipice. Iată că și acum, cu această acțiune, ne poziționează într-un alt fel pe harta țării, dar eu sper ca să le vină mintea la cap celor care inițiază astfel de acțiuni, pentru că, până la urmă, este vorba despre interesul unui județ, despre problemele județului, care trebuie tratate cu maximă seriozitate și nu cu acțiuni de acest calibru. Prefectul încearcă să distragă atenția de la situația CEO, pentru că acel plan de restructurare a fost făcut pe vremea când domnul prefect era și în Consiliul de Supraveghere. Pe vremea când PNL și USR guvernau țara și, în momentul acela, nu a ridicat niciun reprezentant al PNL și al USR nici măcar un deget, nu au modificat nici măcar o virgulă acel plan de restructurare, iar, acum, îi vedem că ies cu tot felul de soluții, cu tot felul de acțiuni care mai de care mai salvatoare pentru această unitate economică”, a încheiat liderul PSD Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *