
Claudiu Manta a venit cu precizări după ce numele i-a fost vehiculat ca posibil înlocuitor ar deputatului Mihai Weber la șefia PSD Gorj, în condițiile în care actualul președinte ar urma să se retragă.Parlamentarul afirmă că ”nu este un obiectiv al vieții sale funcția de președinte al PSD Gorj”.
„Noi avem o echipă de conducere, care este în interiorul mandatului, aleasă de noi toți la conferința județeană. Nu știu cine are interesul să bage bățul prin gard, să creeze tensiuni artificiale în organizație, să încerce să ne asmută pe unii împotriva altora. . Sunt lucruri nefondate. Când va fi conferința județeană, nu știe nimeni, că se vor face în toată țara. (…)Din câte-mi amintesc eu, cred că a fost, în 2024, conferința județeană de alegeri. Nu cred că greșesc. (…) Adică, în orice caz, ar mai fi un an, doi, trei. Domnul președinte Weber, nu știu dacă va candida sau nu, nu pot să vorbesc în numele dumnealui. Dar nici nu se pune problema de o schimbare a conducerii PSD Gorj, pentru că e o echipă în care fiecare are un traseu bine stabilit. Nu ne călcăm pe coadă unii pe alții. Asta-i o chestiune care, să zicem așa, e, oarecum, presupusă. Nu vrea să ia locul nimeni nimănui. Încă o dată, avem un președinte, o conducere, pe domnul Weber, pe Cosmin Popescu.”, a declarat deputatul.




