Dan Vîlceanu consideră că PNL va avea un picaj în sondajele de opinie după ce va fi realizat polul de dreapta format din USR, PMP și Forța Dreptei. În opinia sa, acest pol va fi o alternativă pentru românii care au votat PNL și sunt anti-PSD. În opinia deputatului, propus, pentru excludere din Partidul Național Liberal, această formațiune politică riscă să ajungă pe locul 4 în sondajele de opinie. “Două lucruri aștept și, după aia, vorbim și o să vedeți că am avut dreptate: să se formeze acest pol de dreapta și primul sondaj după formarea polului de dreapta și o să vedeți PNL pe locul 4 și, atunci, nu te mai ții. Săptămâna asta, iar am pierdut un deputat, a plecat la AUR. De ce? Pentru că AUR stă mai bine în sondaje, acum, dar odată cu formarea acestui pol de dreapta, practic, creezi o alternativă celor care vor să voteze sau care au votat PNL, sunt anti-PSD și vor să voteze politici de dreapta. Nu poți vota AUR, dacă ești un om de dreapta, că nu e nimic acolo, dar, odată cu formarea acestui pol de dreapta, vor avea încredere, pentru că, în momentul de față, dreapta este fărâmițată. La PMP, se va tranșa problema. Oamenii trebuie să-i vadă împreună pe Orban, pe Drulă și pe Tomac. Astea sunt chestiuni de parcurs. Treci prin ele fără probleme. Ideea este să-ți faci discuțiile, acum, și să știi foarte clar, pe de-o parte, cum faci liste, ce susții și așa mai departe și pentru că ei vor să candideze împreună de la primele până la ultimele alegeri, și va mai fi important un lucru, candidatul acestui pol de dreapta la prezidențiale. De acolo pleacă tot, pentru că, din punctul meu de vedere, atunci când PNL va anunța că Nicolae Ciucă este candidat, în momentul în care acest pol de dreapta vine cu un candidat mai puternic, se mută electoratul ușor, ușor către candidatul mai bine poziționat”, a precizat parlamentarul.
0 132