Politică

Deputat: PNL a pierdut, deja, Primăria Târgu-Jiu

Fostul președinte al PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, consideră că Partidul Național Liberal a pierdut deja primăria Târgu-Jiu.

Dan Vîlceanu crede că PNL a rămas fără cea mai importantă primărie din județul Gorj după ce liderii organizației județene au dizolvat PNL Târgu-Jiu. În plus, în Biroul Politic Județean, s-a votat ca primarul Marcel Romanescu să nu mai fie susținut pentru o nouă candidatură, în 2024. “Nu am informații despre nicio ședință de BPJ, până în prezent. Deși eu fac parte din BPJ de drept, nu știu să fi fost vreo ședință. Probabil că a fost o ședință din asta ad-hoc. Evident, ea nu a fost una statutară, nefiind convocați membrii BPJ, dar mă aștept la orice. Oricum nu mai contează, din moment ce s-a luat decizia dizolvării organizației și după ce colegii noștri care activau în organizația municipală au plecat. În momentul ăsta, practic, totul e degeaba. Eu recunosc că am o tristețe, când mă uit la ce se întâmplă în organizația asta și cum totul se dărâmă de pe o zi pe alta. Noi am pierdut deja primăria Târgu-Jiu. Pentru noi reprezintă un dezastru pur și simplu. În 2017, înainte de alegeri, când le spuneam oamenilor că o să câștigăm primăria și că vom avea primar la Târgu-Jiu, toți râdeau de noi, spuneau că nu avem nicio șansă. A fost un vis îndeplinit în momentul în care am câștigat primăria Târgu-Jiu, iar, acum, pur și simplu totul s-a terminat”, afirmă deputatul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *