Social

Din 15 iunie, România Reciclează din nou!

Începând de luni, 15 iunie 2020, românii vor avea din nou posibilitatea să se debaraseze de aparatura veche și bateriile uzate în cadrul campaniei naționale „România Reciclează”, organizată de Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB).

Ajunsă deja la cea de-a cincea ediție, campania se derulează în parteneriat cu autoritățile publice locale și are drept obiective creșterea nivelului de informare în rândul cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor vechi și încurajarea predării spre reciclare a acestor tipuri de deșeuri periculoase.

În prima etapă a campaniei, sunt programate acțiuni de colectare în Sântana, județul Arad, în județul Prahova în localitățile Mănești, Cocorăștii Mislii, Lipănești, Berceni, Mizil, în Oțelu Roșu – Caraș Severin, Pietroasa din județul Timiș, Brad din județul Hunedoara, Abrud în județul Alba, Păuca județul Sibiu, Hârșova județul Constanța, Luduș județul Mureș, Mănăstirea județul Călărași și în Cluj în localitățile Căianu și Mociu. Primăriile care doresc să se alăture campaniei și să organizeze acțiuni de colectare, se pot înscrie în continuare în program pe adresa office@environ.ro.

Colectarea deșeurilor se realizează de la domiciliu, în baza unei solicitări efectuate pe adresa de e-mail logistica@environ.ro sau la telefon 031.827.0000, iar participanții sunt recompensați pe loc cu tichete valorice în funcție de greutatea și tipul echipamentelor predate. De exemplu, pentru un frigider pot primi tichete în valoare de 20 de lei, iar pentru o mașină de spălat rufe tichete în valoare de 30 de lei. Acțiunile de colectare din cadrul campaniei ,,România Reciclează” se realizează cu respectarea măsurilor de protecție anti COVID19.

,,Cei mai mulți dintre noi au profitat de ultimele luni pe care le-am petrecut mai mult în case pentru a face un inventar al lucrurilor pe care nu le mai folosim, iar unii poate chiar și-au reînnoit aparatura electrocasnică cu această ocazie. În acest context, ne bucurăm că putem să reluăm campania itinerantă de colectare ,,România Reciclează” și să le oferim oamenilor o  posibilitate simplă de a scăpa de vechiturile care le ocupă spațiul și pot afecta mediul înconjurător.

Mai mult decât atât, prin acțiuni repetate și mesaje coerente, avem convingerea că vom reuși în timp să producem acea schimbare de obiceiuri și comportamente în ceea ce privește modul în care gestionăm deșeurile pe care le generăm”, a declarat Roxana Puia, director de marketing Asociația Environ.

Lansat în iunie 2018, „România Reciclează” a devenit de la o ediție la alta un program național funcțional de colectare în cadrul căruia mii de români au predat spre reciclare peste 400 de tone de aparatura electrică veche și baterii uzate. Ținta României de colectare a deșeurilor electrice și electronice pentru anul 2020 este de 45%.

Cea de-a cincea ediție a campaniei ,,România Reciclează” se va desfășura în perioada 15 iunie – 15 noiembrie. Regulamentul oficial și calendarul acțiunilor de colectare pot fi accesate pe www.reciclamimpreuna.ro/romania-recicleaza

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close