Dorin Tașcău spune că a trecut la PSD pentru că are o bună colaborare cu liderii organizației, Mihai Weber și Cosmin Popescu. Directorul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” a mai activat în trecut, la începutul carierei politice, vreme de 9 ani în tabara socoial-democraților. Dorin Tașcău se va afla pe lista de consilieri locali a PSD de la Târgu-Jiu la alegerile locale din 27 septembrie. „M-am alăturat echipei PSD. De fapt, am cumpănit mult și am luat această decizie. Nu prea mai avem în partidele de astăzi o direcție clară spre stânga și dreapta. Reamintesc că la începuturile politice am fost vreo 9 ani membru PSD. Lucrurile evoluează și orientarea mea este legată nu neapărat numai de social-democrație, cât și de echipa cu care voi lucra. Așa am gândit mereu. Mă alătur unei echipe în care am încredere. De asta merg spre PSD, pentru că în echipa respectivă am încredere în acest moment. Deciziile partidului în ceea ce privește listele de consilieri urmează să le discutăm în perioada care vine. Eu am făcut acest pas și, deocamdată, doar atât pot să vă spun. Voi fi implicat în campania electorală de la Târgu-Jiu și de la județ , pentru că dacă devin membru PSD, va trebui să sprijin partidul și candidații partidului, indiferent care vor fi aceștia”, a conchis Dorin Tașcău.
0 585