Actualitate

Diriginte de șantier pentru pasajul auto de pe strada Ana Ipătescu

Primăria Târgu Jiu a anunțat că va recruta un diriginte de șantier pentru a supraveghea lucrările de construcție a unui pasaj auto subteran pe strada Ana Ipătescu din municipiu, sub calea ferată. Bugetul aprobat pentru acest proiect este de peste 70.000 de lei.

Proiectul de construcție a pasajului auto are un buget total de peste 19 milioane de lei, sumă care va acoperi proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor. Obiectivul principal al acestuia este fluidizarea traficului într-o zonă aglomerată a municipiului, având efecte pozitive asupra traficului feroviar. Printre obiectivele proiectului se numără: Creșterea conectivității cu rețeaua de transport urban; Reducerea aglomerației auto în zona comercială din sudul orașului; Scăderea timpilor de așteptare la trecerea de nivel dintre autoturisme și cale ferată; Generarea de dezvoltare urbană prin implementarea acestui proiect de infrastructură.

„Lucrările de construire a pasajului subteran sunt condiționate de reglementările impuse prin acordurile/avizele emise de către administratorul căii ferate pe baza documentațiilor elaborate de proiectant și avizate de acesta: Devierea circulației auto din zona respectivă și restricționarea vitezei circulației feroviare; Săpătura la pasajul subteran cu sprijinirea căii de rulare cale ferată pentru a nu fi întreruptă circulația feroviară; Săpătura de fundații pentru elementele prefabricate tip ziduri de gardă necesare a fi introduse pentru susținerea prefabricatelor la liniile de cale ferată; Introducerea elementelor prefabricate; Amenajarea aripilor pasajului spre Strada 9 Mai și spre Strada Ana Ipătescu; Realizarea infrastructurii rutiere la pasajul inferior; Realizarea parapeților pentru protecția C.F.; Devierea utilităților de pe amplasamentul obiectivului în funcție de avizele deținătorilor de utilități”, conform documentațiilor.

Lucrările vor începe până la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *