Copreședintele USR-PLUS Gorj s-a interesat la Ministerul Energiei de situația investițiilor la hidrocentralele de pe Jiu. Radu Miruță spune că a observat că ar exista preocupare pentru deblocarea situației. “Guvernul are majoritate în Parlament, are reprezentanți la Comisia Europeană, europarlamentari. Trebuie să existe soluții. E vorba doar de birocrație pentru a fi îndeplinite condițiile de mediu”, afirmă deputatul Radu Miruță. Justiția a blocat, în 2017, lucrările la amenajarea hidroenergetică din Parcul Național Defileul Jiului, din cauza absenței unui studiu de impact asupra mediului. Amenajarea de pe Jiu presupune construirea unui baraj şi a unei microhidrocentrale la Livezeni şi a 2 centrale hidroelectrice, la Dumitra şi Bumbeşti Jiu. Lucrările au început în 2004 şi sunt realizate în proporţie de peste 90%. Radu Miruță atrage atenția că dacă guvernul nu va găsi soluții rapid, există riscul ca investițiile de la Livezeni şi Dumitra să se degradeze, la fel cum s-a întâmplat cu cele de la Valea Sadului și Curtișoara, unde au rămas doar niște “coloși de beton” prin care nu mai poate trece apa.
0 590