Ultima oră

DNA se laudă cu 14 miniștri condamnați din 36 anchetați

Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a declarat la Aleph News că, dintre cele 36 de dosare deschise împotriva miniștrilor de-a lungul istoriei Direcției Naționale Anticorupție, 14 s-au încheiat cu condamnări definitive, reprezentând aproximativ 38%.

Procurorul șef a subliniat că DNA a fost foarte atent în gestionarea cazurilor de top-level, dorind ca acuzațiile să fie bine probate înainte de a fi prezentate publicului.

Deși multe dosare au fost intens mediatizate, au existat și eșecuri, iar procurorii anticorupție s-au asigurat că toate acuzațiile se bazau pe dovezi solide, adaugă el.

„Există o anumită volatilitate și în ce privește miniștri, de foarte multe ori deschidem, dar ajungem tot la foști, există o fluctuație constantă și pe partea de Guvern.

Trebuie să fim realiști și să înțelegem că din 36 de miniștri din toată istoria DNA-ului, doar 14 au fost condamnați, condamnări definitive, mai sunt cinci pe rol, restul au fost foarte multe situații care nu ne-au ajutat pe noi din punct de vedere al acurateții acuzațiilor.

Am avut înfrângeri, motiv pentru care am vrut să fim foarte preciși”, a mai spus Voineag.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *