Monden

Doamna muzicii populare gorjenești vorbește despre căsniciile eșuate: „Mi s-a tăbăcit pielea de atâtea dezamăgiri”

Maria Loga se consideră un om bogat cu două fete şi cinci nepoţi, însă, în viaţa artistei a lipsit acel bărbat de care nu a avut parte niciodată. Soarta a făcut să treacă prin două căsnicii, amândouă terminându-se prin divorţuri.


La 62 ani, îndrăgită interpreta Maria Loga mărturiseşte că viaţa ei a fost privată de iubirea unui bărbat. În urma celor două căsnicii, artistă spune că nu a simţit iubirea de care avea nevoie. Şi-a dorit enorm să aibă o familie adevărată, lucru pe care nu l-a simţit nici atunci când era copil. Artistă a mărturisit în emisiunea Sub Lupa, de la Etno, ca din cauza faptului că este o femeie directă, care spune lucrurilor pe nume, a fost etichetată greşit.

”Mi s-a tăbăcit pielea de atâtea dezamăgiri câte am avut în viaţă şi acum mă aştept la orice, de la oricine. M-am obişnuit, a fost dureros când te dezamăgesc oamenii dragi, pe care i-ai ţinut aproape de suflet, atunci durerea e mare, e cumplit. Dar toate trec şi vin. S-a spus despre mine că sunt un om rău, total neadevărat! În spatele acestei etichete care mi s-a pus de către unii, adevărul e altul. Spun lucrurilor pe nume, nu-mi place minciună. Adevărul doare, dar eu îl spun cu voce tare, nu-mi place să vorbesc pe la spate. Atunci, din cauza asta spun că sunt rea.

Eu, de când m-am născut şi până acum, nu am avut puterea exemplului unui bărbat. Mi-au lipsit bunicii, cel din partea mamei a murit când aveam doi ani, cel din partea tatălui a fost un străin în viaţa mea, apoi tata la fel, a lipsist cu desăvârşire din viaţa mea. M-am căsătorit foarte devreme, la 19 ani, după terminarea liceului.

În relaţia de 13 ani am fost mereu singură şi fără sprijin, n-am simţit mâna unui bărbat care mă sprijină în momentele grele, că mă ocroteşte. A venit a doua căsnicie, tot eu am fost cea puternică. Primul soţ avea alte activităţi şi îşi neglija familia, implicit pe mine, cel de-al doilea era mai sensibil, mai tăcut, mai liniştit. Tot timpul nu am simţit puterea aceea unui bărbat pe care să mă pot sprijini în momentele grele.”, a mărturisit Maria Loga.

După primul mariaj eşuat cu Victor Loga, artistă s-a căsătorit ulterior din rabunare cu Constantin Măgureanu, să dovedească faptul că poate să aibă şi un bărbat mai tânăr cu şapte ani. Nici căsnicia fostului ei soţ n-a durat, dar nici a ei cu Constantin Măgureanu.

”Chiar a fost dragoste, l-am iubit, eram îndrăgostită. Şi am făcut doi copii minunaţi din dragoste! Dar nu a fost împărtăşită, nu a fost suficient să iubească doar unul. Singurul regret şi singura mea dorinţă pe care n-am putut să mi-o îndeplinesc este că, neavând o familie în copilărie, mi-am dorit enorm de mult să am familie. O familie adevărată, frumoasă şi închegată. Şi n-a fost să fie. Este foarte greu, eu am luptat de una singură. Sunt mulţumită că am dobândit în timp dragostea oamenilor.”, s-a confesat artistă.

În ciuda căsniciilor eşuate, Maria Loga considera că iubirea e cel mai de preţ sentiment şi că a trăit acest lucru la o intensitate maximă cu primul soţ.

”Iubirea înfrumuseţează sufletul! Te calmează, te linişteşte, îţi dă siguranţă. Nu cred că există om care să nu-şi dorească să fie iubit, şi la rândul lui să dăruiască iubire. Aia nu sunt oameni, sunt seci! Iubirea face parte din noi, este cel mai înălţător sentiment pe care îl poartă omul în suflet. Este minunat să te îndrăgosteşti, să ţii la cineva, să primeşti iubire. Am pus suflet, m-am dăruit total, m-am căsătorit la 19 ani din dragoste”, a mai spus Maria Loga.

SURSA: STARPOPULAR.RO

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *