
Medicul primar ORL Liliana Bobic Predescu este condusă astăzi, 2 septembrie, pe ultimul drum. În vârstă de 63 de ani, aceasta a decedat în urma accidentului rutier produs duminică, în zona Drăgoieni din municipiul Târgu Jiu.
Dr. Liliana Bobic Predescu a activat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei medicale. Timp de peste 25 de ani, medicul a profesat în specialitatea ORL, acordând îngrijiri medicale pacienților din întregul județ Gorj.
Trupul neînsuflețit al doctoriței a fost depus la Casa Funerară Eden din Târgu Jiu, situată vizavi de Cimitirul Municipal.
Ceremonia funerară are loc astăzi. De la ora 11:00, cortegiul funerar va pleca de la Casa Funerară Eden către reședința familiei din Drăgoieni, unde va avea loc slujba de plecare. Ulterior, începând cu ora 12:00, este programată ceremonia de înhumare, la biserica din localitatea Drăgoieni.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și-au exprimat regretul în urma decesului medicului, evocând atât activitatea sa profesională, cât și relația pe care doctorița a avut-o cu pacienții și cu colegii de-a lungul carierei.




