Ultima oră

DOCUMENT Ordonanța Militară nr. 7: orașul Țăndărei, a doua zonă de carantină, la 4 zile după Suceava

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a emis Ordonanța Militară nr. 7, pe care premierul Ludovic Orban a contrasemnat-o. Documentul impune mai multe măsuri restrictive, dintre care cea mai importantă este intrarea în carantină a orașului Țăndărei, județul Ialomița.

Este al doilea teritoriu din România care va fi administrat în regim de carantină, după orașul Suceava și 8 comune limitrofe, băgate în carantină marți, 30 martie, prin Ordonanța Militară nr. 6.

Țăndărei este al patrulea oraș, ca mărime, al județului Ialomița, după Slobozia, Fetești și Urziceni. Populația orașului Țăndărei: circa 13.000 de locuitori. Zona carantinată din județul Suceava (orașul Suceava + 8 comune limitrofe) e mult mai mare: circa 165.000 de locuitori (de 12,7 ori mai mult decât în cazul Țăndărei).

Ministrul de Interne, Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au anunțat și alte măsuri restrictive sau organizatorice, cuprinse în Ordonanța Militară nr. 7.

  • Au fost suspendate toate zborurile efectuate spre și dinspre Austria, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, SUA, Turcia și Iran. Acestea se adaugă la interdicția anterioară pentru rutele Italia, Spania, Franța, Germania, pentru 14 zile, începând cu ziua de duminică, 5 aprilie, ora 23.00 (ora României).
  • A fost reglementat regimul șoferilor pentru transportul internațional de marfă pe teritoriul României.
  • A fost prelungită suspendarea transportului rutier internațional de persoane efectuat către Italia, Spania, Austria, Elveția, Irlanda, Turcia și din aceste țări către România, pe perioada stării de urgență.
  • A fost introdus un articol pentru a preveni infracțiunile silvice.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *