Dezvăluiri

Doi bărbați din Săulești, trimiși în judecată pentru infracțiuni silvice, în dosarul morții lui Andrei Bogdan, tânărul mort la 22 de ani, din Turburea

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești au finalizat cercetările în dosarul penal întocmit în urma decesului tânărului de 22 de ani din Turburea, care a murit pe data de 23 ianuarie 2024, strivit de un arbore în buldoexcavatorul său, într-o pădure din Săulești! Interesant este că în urma muncii polițiștilor, sub coordonarea procurorului de caz, doi bărbați din Săulești, în vârstă de 45 de ani, respectiv de 34 de ani, au fost trimiși în judecată, luna trecută, pentru infracțiuni silvice. Asta, după doi ani și trei luni de la tragedia care a îndurerat comunitatea din Turburea, printr-o anchetă necesară prin care se dorește tragerea la răspundere, în instanță, a celor vinovați!Dosarul penal 3788/317/2026 a fost înregistrat, astfel, pe 17 aprilie pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești, inculpați în dosar fiind: Șhengher Ion Ciprian și Ciubotaru Constantin Cătălin, în timp ce Direcția Silvica Gorj s-a constituit parte civilă în acest dosar. Deocamdată, nu s-a stabilit un prim termen de judecată în acest dosar penal întocmit în ziua incidentului.
De asemenea, pe data de 27 aprilie, pe rolul instanței din Târgu Cărbunești s-a înregistrat și dosarul penal nr.3788/317/2026/a1 privind măsurile și excepțiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară în care se va stabili începerea judecății. Nici în acest dosar nu are menționat un prim termen de judecată.

Reamintesc astfel că, la data de 23 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Tg-Cărbunești, au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 52 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că a căzut un lemn pe o persoană. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Tg-Cărbunești care în urma cercetărilor efectuate au constatat faptul că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din comuna Turburea, se afla în fondul forestier UP 6 Aninoasa și executa cu un buldoexcavator dezrădăcinarea mai multor arbori, unul din acești arbori a căzut pe cabina buldoexcavatorului, strivind-o și încarcerându-l pe manipulant.
La fața locului s-au prezentat, atunci, un echipaj al ambulanței și un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind efectuate manevre de resuscitare a victimei, însă ulterior a fost declarat decesul. S-a luat măsura transportării cadavrului la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, anunța IPJ Gorj, în ziua tragediei.
În aceea zi s-au aflat că Andrei Bogdan din Turburea era victima acestui incident tragic. Familia sa a fost devastată de durere, acesta fiind singurul copil la părinți. Mama lui a leșinat de mai multe ori și a fost nevoie să i se acorde ajutor.
Primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, spunea atunci că tânărul decedat era foarte priceput și că a lucrat în cadrul Serviciului Public din Primărie: „Băiatul a lucrat și la Serviciul Public. Tatăl său are o societate și lucrau amândoi. Băiatul era super meseriaș. Nu îl bătea nimeni din comuna asta. Făcea motorul cap-coadă și lucra foarte bine cu buldoexcavatorul. Părinții sunt devastați“.
Acesta avea o relație de aproximativ un an cu o tânără cu care avea planuri de căsătorie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *