
La data de 21 iunie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, despre un eveniment rutier, produs pe raza municipiului.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat de 55 ani, din comuna Bălești, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Luncilor, din direcția strada Luncilor către Calea Severinului, a virat la stânga, fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, din celălalt sens de mers.
În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiloltest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării biciclistului, a rezultat o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
***
La data de 21 iunie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, despre un eveniment rutier produs pe raza localității componente Bârsești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat de 62 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se deplasa pe strada Bârsești cu o bicicletă, a pătruns în intersecția DN 67 D cu strada Bârsești, fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar, pe DN 67 D, din direcția Târgu-Jiu-Lelești, lovindu-l în partea dreaptă.
În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiloltest, rezultatul fiind negativ, iar biciclistul nu a putut fi testat cu aparatul etiloltest, fiindu-i prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




