
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistrați, printre care se numără și doi judecători cunoscuți de la Tribunalul Gorj.
Una dintre retrageri este cea a Elenei Popescu, judecător responsabil cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Târgu Jiu și la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj. Cererea sa de pensionare fusese aprobată în unanimitate de Secția pentru judecători a CSM, în ședința din 15 iulie.
Totodată, decretul prezidențial oficializează și plecarea din magistratură a Nicoletei Bădița, fostă președintă a Secției I Civilă a Tribunalului Gorj.




