Ultima oră

Doi poliţişti și mai multe persoane sunt acuzate că au înscenat accidente auto în scopul obţinerii despăgubirilor din asigurare

Mai multe persoane, inclusiv doi poliţişti din Argeş, sunt cercetate sub acuzaţia că ar fi constituit un grup infracţional pentru a simula accidente auto în scopul obţinerii despăgubirilor din asigurare. Două persoane, inclusiv un agent de poliţie, au fost audiate miercuri, iar pentru alte 3 au fost emise citaţii, la finalul audierilor, agentul fiind reţinut pentru 24 de ore. Prejudiciu creat societăţilor de asigurare este estimat în această fază a cercetărilor la peste 100.000 lei.

”La data de 11.09.2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au pus în executare un număr de 2 mandate de aducere şi 3 citaţii faţă de 5 suspecţi, dintre care un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracţiuni privind constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, complicitate la fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată faţă de 20 de persoane, dintre care 3 având calitatea de inculpaţi (dintre care un agent de poliţie) şi 17 suspecţi (dintre care un agent de poliţie”, informează joi Direcţia Generală Anticorupţie Argeş.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *