La data de 2 iulie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au identificat în trafic un tânăr, de 16 ani, din comuna Corcova, județul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 671/B Văgiuleşti, fără a deţine permis de conducere.
În urma continuării cercetărilor polițiștii au stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat de tatăl său, în vârstă de 47 de ani, care se afla în autoturism, pe locul dreapta faţă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui autoturism, pentru a fi condus, pe drumurile publice, unei persoane care nu deține acest drept.
De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au identificat în trafic un tânăr, de 19 ani, din oraș, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de o persoană care are acest drept suspendat.