
Doi gorjeni au decis să își caute jumătatea în cel mai urmărit show matrimonial din România – „Mireasa”, difuzat pe micile ecrane.
Primul concurent este Adin Albert Grădinaru, originar din orașul Turceni, județul Gorj. Adin a intrat în competiția iubirii însoțit de mama sa, Adriana, care îl susține și îi este alături pe tot parcursul emisiunii. Tânărul speră să își găsească în casă nu doar partenera potrivită, ci și o viitoare soție care să fie pe placul familiei.
Al doilea participant venit din Gorj este Dian Ghiță, un tânăr de 21 de ani din orașul Țicleni. Și el a pășit în casa „Mireasa” alături de mama sa, dornic să își cunoască iubirea adevărată.
Atât Adin, cât și Dian au venit în competiție cu speranța că vor întâlni persoane compatibile, dar și cu dorința de a demonstra că știu ce înseamnă responsabilitatea, respectul și dorința de a construi o relație serioasă.
Astfel, județul Gorj este bine reprezentat în sezonul 12 al emisiunii „Mireasa”, cu doi tineri curajoși și hotărâți să își schimbe viața sentimentală în fața întregii țări.
Bianca M.




