
Conducerea și colectivul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu își exprimă public regretul și compasiunea față de doi dintre colegii lor, aflați în aceste momente la grea încercare.
Unitatea medicală a transmis un mesaj de susținere și condoleanțe pentru doamna doctor Maria Donoiu-Popa, medic specialist psihiatrie și pentru domnul asistent medical Valentin Popa, din cadrul Laboratorului de Analize Medicale, în urma trecerii în neființă a celei care le-a fost mamă, respectiv soție – doamna Camelia Elena Popa.
Economist de profesie, Camelia Elena Popa este descrisă de cei care au cunoscut-o ca un profesionist desăvârșit, un om de o bunătate rară și de o empatie deosebită, lăsând în urmă o profundă tristețe și un gol imens în inimile celor dragi.
Anunțul complet transmis de SJU Târgu Jiu:
„Conducerea și întregul colectiv al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu sunt alături de doamna doctor Maria Donoiu-Popa, medic specialist anatomie patologică și de domnul asistent medical Valentin Popa (angajat al Laboratorului de Analize Medicale), în aceste momente de profundă tristețe provocate de trecerea în neființă a celei care le-a fost mamă, respectiv soție.
Doamna Camelia Elena Popa (economist de profesie) va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o ca un om de o deosebită bunătate, un profesionist desăvârșit la locul de muncă și o persoană plină de empatie, îndrăgită de toți cei care au interacționat cu domnia sa.
Pierderea unei mame și a unei partenere de viață lasă un gol imens, imposibil de umplut.
În aceste clipe de grea încercare, profund îndurerați de vestea plecării timpurii din această lume a doamnei Camelia Popa, transmitem întregii familii îndurerate cele mai sincere condoleanțe, gândurile noastre de sprijin și compasiune.
Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă dea putere pentru a depăși această cumplită încercare.
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!”



