Poliţiştii români au deschis, din oficiu, un dosar penal în cazul furtului obiectelor ce aparțin tezaurului dacic, aflate la Muzeul din Drents, Olanda.
„În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat despre faptul că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția ,,Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”, a avut loc o explozie, iar – din primele evaluări – această explozie a avut drept scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului, de unde au fost sustrase piese din tezaurul dacic al României.
În urma analizării situației de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive”, a afirmat Ministerul Public într-un comunicat de presă.