Judecătorii Tribunalului Gorj au amânat din nou pronunțarea în dosarul în care fostul primar al comunei Vladimir, Ion Ianăși, este judecat pentru fapte de corupție. Este a 14-a amânare de la debutul procesului, în ianuarie 2024.
Instanța a stabilit un nou termen pentru data de 28 mai, atunci când se va pronunța și asupra excepțiilor ridicate de Ianăși.
„Amână pronunțarea. În baza art. 391 alin. 3 Cod pr. pen., amână pronunțarea la data de 28.05.2025. Supusă controlului judiciar odată cu fondul. Pronunțată prin punerea la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta instanței.
Corupție în serie: WC și poduri
Ion Ianăși este acuzat că a construit o toaletă cu suma de cinci miliarde de lei vechi (500.000 de lei noi), iar procurorii susțin că prețurile ar fi fost umflate în mod artificial.
Fostul edil nu este la prima abatere. A mai fost condamnat anterior pentru fapte de corupție, într-un dosar privind construirea unui pod în comună. Atunci, a achitat lucrările înainte de finalizarea acestora și a fost condamnat la doi ani și nouă luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de supraveghere de patru ani.