Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ (CNTV) din Târgu Jiu va beneficia de dotări ultramoderne finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Proiectul se desfășoară în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2025. CNTV va achiziționa echipamente tehnologice, mobilier ergonomic, pentru dezvoltarea unor laboratoare inteligente digitale; software cu specific educațional. Cadrele didactice vor beneficia de instruire, pentru a deprinde competențe de a lucra în laboratorul inteligent digital.
„Creșterea accesului la mijloace moderne de învățare pentru elevi și consolidarea competențelor digitale în utilizarea instrumentelor de tip «laborator inteligent» pentru cadrele didactice. Proiectul vizează de asemenea creșterea accesului la educație pentru grupurile vulnerabile și combaterea excluziunii sociale, absenteismului și abandonului școlar“, potrivit unui comunicat al CNTV.
Colegiul a avut, în ultimul timp, cele mai bune rezultate la olimpiadele naționale și internaționale.