Ultima oră

Două femei de naționalitate bulgară au murit într-un accident

Două femei de naţionalitate bulgară au murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin, după ce autoturismul în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un TIR, acesta din urmă fiind lovit apoi din spate de o autoutilitară.

,,În această dimineaţă, în jurul orei 03.51, pe DN 6, între localităţile Jupa şi Zăgujeni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, un ansamblu de vehicule, o autoutilitară şi un autoturism, din accident rezultând decesul a 2 persoane. Din primele informaţii, în timp ce un autoturism înmatriculat în Cehia circula pe DN 6, în direcţia Caransebeş, la Km 464, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi lovit frontal un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia, după impact ansamblul de vehicule fiind lovit din spate de o autoutilitară înmatriculată în judeţul Caraş-Severin”, a transmis Poliţia Judeţeană Caraş-Severin.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *