
Două persoane au murit, iar alte trei – inclusiv o femeie însărcinată – au ajuns la spital în urma unui grav accident de circulație, petrecut azi-noapte la câțiva kilometri de Iași.
Alarma s-a dat în jurul orei 21, în comună Scânteia, după ce șoferul dubiței, în vârstă de 69 de ani, ar fi încercat o depășire regulamentară, pe un drum drept. Bărbatul nu avea însă cum să vadă că, din sensul opus, venea căruța nesemnalizată.



