Ultima oră

DRDP Craiova mobilizează echipele de intervenție înaintea furtunilor. Șoferii, avertizați să circule cu prudență

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova anunță că este pregătită să intervină în contextul avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru seara și noaptea de 22 spre 23 iulie. Utilajele și echipele de intervenție sunt mobilizate pentru a asigura circulația în siguranță pe drumurile naționale din administrare.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a activat măsurile de intervenție ca urmare a avertizărilor de vreme severă emise de Administrația Națională de Meteorologie, valabile în intervalul 22 iulie, ora 18:00 – 23 iulie, ora 06:00.

Potrivit instituției, județul Vâlcea se află sub Cod portocaliu, în timp ce județele Dolj și Olt sunt vizate de un Cod galben de instabilitate atmosferică.

Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, iar pe alocuri sunt posibile căderi de grindină și acumulări importante de apă, fenomene care pot afecta circulația rutieră.

În acest context, reprezentanții DRDP Craiova au transmis că echipele și utilajele din teren sunt pregătite să intervină rapid pentru îndepărtarea arborilor sau a altor obstacole de pe carosabil, evacuarea apei și remedierea efectelor produse de fenomenele meteo, astfel încât traficul pe drumurile naționale să se desfășoare în condiții de siguranță.

Șoferii sunt sfătuiți să se informeze înainte de a pleca la drum, să adapteze viteza la condițiile meteorologice și la starea carosabilului, să păstreze o distanță de siguranță față de celelalte vehicule și să manifeste prudență pe întreaga durată a avertizărilor.

Reprezentanții DRDP Craiova precizează că monitorizează permanent evoluția vremii și sunt pregătiți să intervină ori de câte ori situația din teren o va impune.

Sursa: Compartimentul Comunicare – DRDP Craiova.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *