
Potrivit informațiilor comunicate, dronele vor parcurge trasee prestabilite și vor transmite date în timp real către echipele responsabile. Sistemul este gestionat de Serviciul Public Salvamont Gorj, care va opera echipamentele și va interveni, dacă este necesar, în situațiile în care sunt identificate persoane rămase pe pârtie după ora de închidere.
Implementarea acestui tip de supraveghere reprezintă o măsură tehnică suplimentară pentru monitorizarea zonei montane în afara programului de activitate al instalațiilor de transport pe cablu sau al punctelor de patrulare.
Dronele urmează să fie utilizate exclusiv în scop operațional, în intervalele stabilite de Salvamont, pentru acoperirea sectoarelor de pârtie considerate cu risc sporit în orele serii.
„După program. Dronă autonomă. Este programată să se ridice și să monitorizeze pârtiile, să revină și să încarce singură și să transmit toate informațiile culese către baza de date pentru a fi analizate. Sistemul vede dacă au mai rămas persoane pe pârtie sau dacă ceva este în neregulă. Astfel, pe baza datelor analizate se poate trimite o echipă de intervenție. L-am prezentat la Congresul Mondial al Salvatorilor Montani și a fost apreciat. Iată că acum iau și alții tehnologie de la noi, Pe vremuri ne uitam noi la alții care sunt ultimele noutăți și tehnologii în domeniul salvării montane”, a precizat Sabin Cornoiu, președintele Serviciului Public Salvamont Gorj.




