
România va produce până la sfârșitul anului drone militare. Ministerul Economiei spune că, până la sfârșitul anului, țara noastră va începe să producă propriile drone, explozibili și muniție de tip NATO.
„Cuda” și „Sirin” sunt primele drone militare pe care le va produce România la uzina de tehnică militară Carfil din Brașov. La început, vor fi ansamblate din componente livrate de Periscope Aviation – o firmă americană din industria militară. Uzine și secții abandonate în ultimii 20 de ani ar putea fi modernizate și extinse cu bani de la Comisia Europeană, care a anunțat un plan masiv de înarmare de 800 de miliarde de euro.




