Dezvăluiri

Drumul expres Craiova-Târgu-Jiu. Când încep lucrările. ANUNȚUL deputatului Weber

Deputatul PSD Mihai Weber susține că drumul expres Craiova Târgu-Jiu a intrat în linie dreaptă, în 2023, urmând să înceapă execuția lucrărilor.

Mihai Weber spune că, zilele trecute, a purtat discuții inclusiv cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe tema drumului expres Craiova Târgu-Jiu. Potrivit deputatului, în acest an vor fi realizate documentațiile pentru șoseaua de mare viteză, iar, în 2023, va începe execuția lucrărilor. “ Investiția este în linie dreaptă. Se lucrează la proiectul de execuție. Se stabilesc indicatorii, se fac toate studiile necesare, se fac demersuri pentru a se lua toate avizele necesare Am fost la Ministerul Transporturilor, am avut o discuție cu reprezentanții CNAIR, un secretar de sta, cu ministrul Grindeanu pe tema drumului expres. Lucrurile au intrat în linie dreaptă. Se încadrează în termenele propuse. Până în luna septembrie, vor fi gata anumiți indicatori, studii de fezabilitate urmând ca, de la anul, să intre în execuția tronsonului de drum. Lucrurile s-au și simplificat, pentru că avem o porțiune din drum, între Craiova și Filiași, comună cu autostrada Craiova-Lugoj. Prin urmare, viitorul constructor al drumului expres va realiza porțiunea de la Filiași la Târgu-Jiu. Pentru mine este un proiect de suflet. Am promis gorjenilor că se va realiza. Cu siguranță, în 2023, va începe execuția acestui drum”, a conchis deputatul de Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *