
”Trebuia să plecăm la ora 9 spre Miercurea Ciuc, dar am fost înștiințați, telefonic, de DSP Gorj, că nu vom primi aviz pentru a face deplasarea. Acum sunt la club și aștept confirmarea oficială. La testarea din 29 octombrie (n.r. – de ieri), s-a descoperit că avem un sigur jucător pozitiv, dar ni s-a transmis că toți jucătorii trebuie să intre în izolare pentru 5 zile, cât durează incubația, deoarece au avut contact direct cu acesta, fiind în zona 1 la meciul de miercuri, cu Farul. Marți se fac 5 zile de carantină și îi vom retesta pe toți. Sper să nu mai apară cazuri și să putem juca etapa viitoare, cu Dunărea Călărași”, a declarat Floroiu (foto text, în stânga, alături de antrenorul principal Călin Cojocaru).
Jucătorul pozitiv a evoluat miercuri cu Farul!
Pe surse, Liga2.ro a aflat că jucătorul depistat pozitiv este Andrei Dobre.
Fundașul de 20 de ani a fost introdus pe teren în minutul 83 al partidei-restante, de miercuri, cu Farul, în locul ghanezului Prince Buaben.
Practic, în pericol de infectare sunt acum și jucătorii Farului, care, duminică dimineata, vor întâlni CS Mioveni.
La ora publicarii articolului, meciul FK Csikszereda – Pandurii era în continuare programat, pe site-ul oficial al FRF, să se joace sâmbătă, la ora 11:00. În schimb, partida CSM Reșița – Concordia Chiajna a fost deja reprogramată pentru data de 11 noiembrie, cu începere de la ora 14:00.
Probleme cu noul coronavirus are și ”U” Cluj, care are o mulțime de cazuri de COVID-19 și are șanse mari să-și amâne meciul de luni, de la Buftea, cu Rapid.
UPDATE: Meciul FK Csikszereda – Pandurii Târgu Jiu este anunțat și de către FRF că nu va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00. Momentan nu a fost reprogramat, așa cum s-a întâmplat imediat cu CSM Reșița – Concordia Chiajna.
UPDATE 2: Jocul de la Miercurea Ciuc, dintre Csikszereda și Pandurii a fost reprogramat pentru ziua de 11 noiembrie, de la ora 14:00.




