Ultima oră

După ce marile branduri s-au retras din Rusia, Cool Cola, Fancy și Street au luat naștere

Ochakovo, un producător rus de băuturi, a anunţat că va produce o nouă gamă de băuturi răcoritoare pentru a înlocui mărcile emblematice precum Coca-Cola, Fanta şi Sprite, care au părăsit piaţa rusă în urma invaziei militare ruse în Ucraina, scrie publicația The Moscow Times.

În locul mărcilor Coca-Cola, Fanta şi Sprite, ruşii vor putea alege dintre CoolCola, Fancy şi Street, a anunţat, luni, producătorul rus de băuturi Ochakovo.

Cele trei mărci internaţionale de sucuri au lipsit în mare parte de pe rafturile magazinelor ruseşti de când compania Coca-Cola şi-a suspendat activitatea în Rusia în martie.

Totuşi, produsele Coca-Cola încă se găsesc în număr redus în magazine, dar preţurile au crescut exponenţial, cu aproximativ 200% de la suspendarea activităţii companiei pe teritoriul rus.

CoolCola are „gustul renumit de cola”, a scris Ochakovo pe reţelele sociale. Între timp, sticlele companiei Ochakovo, respectiv Fancy, care are aromă de portocale, şi Street, cu gust de lămâie şi lime, imită schemele de culori ale mărcilor Fanta şi Sprite.

Înfiinţată în Uniunea Sovietică în 1978, Ochakovo produce în mare parte băuturi tradiţionale ruseşti, precum fermentat pe bază de cereale şi băutură cu miere cu un conţinut scăzut de alcool medovukha.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *