Ultima oră

După falimentul City Insurance apar noi probleme pe piața asigurărilor. Cel mai mare asigurator RCA, a fost amendat

După falimentul City Insurance, problemele continuă pe piața polițelor auto obligatorii. Inspectorii de la Autoritatea de Supraveghere Financiară au amendat Euroins, cel mai mare asigurator RCA, cu peste 300 de mii de lei, doar în luna decembrie.

Amenda vine după ce inspectorii au primit mai multe reclamații, pentru soluționarea cu întârziere, a unor dosare de daune. În total, din 2019 și până acum, societatea a primit amenzi, de aproape 16 milioane de lei.

În urma unui accident unul dintre păgubiții Euroins a fost încadrat la daună totală și a primit o ofertă despăgubire de companie abia în ultima zi din cele 30 de care sunt legale. Apoi au trecut încă 18 zile până să primească banii, deși termenul limită era de 10 zile.

Client: „Foarte multă birocrație când e vorba de un dosar de daună la ei și plătesc cam în ultima clipă. Am trimis mail-uri și nici măcar nu mi se răspundea la ele, sunam și mi se spunea de fiecare dată când sunam la ei că va fi trimis spre urgentare, alte informații mi-a spus că găsesc pe site.”

Un alt client a primit banii după un an și jumătate.

Cient: „Maşina noastră este înregistrată în altă țară. Am trimis asigurării noastre care a vorbit cu asigurarea din România, când am ajuns înapoi în ţara în care locuim, ne-au trimis din nou să facem alt aviz pe care le-am plătit tot noi care nu era deloc la fel cu cel din România fiind că prețurile diferă de la o țară la alta. Am primit îtr-un final un răspuns de la Euroins cu o ofertă care era cu aproximativ cu 2 mii de euro mai puțin decât devizul de aici. Am decis să acceptăm oferta propusă de Euroins.”

Compania Euroins a fost amendată de Autoritatea de supraveghere financiară cu peste 300 de mii de lei în luna decembrie pentru întârzierea soluţionării cererilor de despăgubire şi a plăţilor datorate clienţilor.

Valentin Ionescu, directorul de asigurări al ASF: „Vorbim aici de 149 de dosare de daună. Un număr de 72 au avut o plată cu întârziere de la acceptare de către client, în maxim 10 zile societatea trebuia să plătească. Au întârziat pentru aceste 72 de dosare. Am avut un număr de 42 de dosare de daună în care societatea nu a transmis oferta de despăgubire în termenul legal de maximum 30 de zile. Societatea euroins este cea mai sancționată societate. Am avut foarte multe măsuri și planuri de remediere cu această societate.”

Ce spun reprezentanții Euroins
Într-un răspuns pentru Ştirile ProTV, reprezentanții companiei Euroins susțin că sunt întârzieri neintenționate din cauza unui volum mare de dosare, iar societatea se află într-un amplu proces de digitalizare de un an și jumătate. De asemenea, au menționat că în ultima vreme reclamațiile au scăzut cu 85%, și au ajuns la mai puțin de 10 pe zi.

Aceasta nu este însă prima amendă primită de Euroins. Anul trecut, în octombrie, compania a mai fost sancționată cu peste 400 de mii de lei, iar din 2019 și până acum compania a strâns amenzi în valoare de aproape 16 milioane de lei.

Sursa: Pro TV

Drept la replica:

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *