Desemnarea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier al României ar putea însemna o gură de oxigen pentru Complexul Energetic Oltenia. Cel puțin acest lucru îl susțin colegii de partid ai social democratului de la Gorj. Gabriel Giorgi, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, este cel care dă asigurări că Ciolacu va încerca, în perioada imediat următoare, să poarte discuții cu Comisia Europeană pentru ca termenele prevăzute în Planul de restructurare de la CEO să fie decalate. „Trebuie să recunoaștem că întreaga Europă trece printr-o criză energetică și având în vedere că, în fruntea Guvernului este Marcel Ciolacu, președintele PSD, care și-a exprimat permanent intenția de a face demersuri către Comisia Europeană pentru a reveni asupra Planului de restructurare și a găsi alte soluții decât cele care se regăsesc acolo, sunt convins că aceste demersuri se vor face și se vor face într-un timp foarte scurt. Dumnealui și-a exprimat permanent această intenție”, a declarat Gabriel Giorgi.
Conform Planului de restructurare revizuit, Complexul Energetic Oltenia ar urma să rămână doar cu 3 grupuri în rezervă de capacitate, din anul 2026, iar numărul angajaților ar urma să fie redus în fiecare an, la fel și cel al carierelor miniere care urmează să fie închise treptat, începând cu finalul acestui an.