Actualitate

Examenul de titularizare 2020, amânat din cauza stării de alertă

Concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru semnat, miercuri, de Monica Anisie. Potrivit Ordinului, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie, se suspendă, toate activitatile suspendate urmând a fi reluate după încetarea Stării de Alertă, când va fi elaborat un nou Ordin de ministru. Astfel, activităţile cu privire la ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar se suspendă!

Înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaţilor la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate se va amâna.

Perioada în care candidaţii puteau depune dosarul de înscriere trebuia să înceapă joi, 18 iunie, până pe data de 29 iunie, iar proba scrisă a examenului pentru titularizare în învăţământ urma să aibă loc în data de 15 iulie 2020.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasa în profilul postului. Pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *