„Situația este clară de acum încolo. Trebuie să recuperăm toate datoriile sau să facem demersurile legale necesare pentru ca banii să intre în contul Parcului Industrial Gorj. Avem sechestru pe bunuri aflate în spațiile închiriate de diferite firme. În total, avem de recuperat creanțe de 97.000 de lei, din care 64.000 de lei moștenite. Am avut cazul unei firme care nu își mai desfășura activitatea în Parcul Industrial de ani de zile, dar știam de unde este. Am reușit să o depistăm cu ajutorul colegilor de la un alt parc industrial din țară. S-a ajuns la instanța de judecată și chiar am recuperat chiriile neachitate. Adică s-a putut. Nu mai lăsam nicio creanță în aer și vrem să recuperăm cât mai mult posibil”, a declarat Eftemie Popescu.
În prezent există un singur parc industrial în Gorj. Este vorba de Parcul Industrial de la Bumbești-Jiu. În anul 2003, s-a creat cadrul legislativ pentru formarea de parcuri industriale și astfel și în județul Gorj o suprafaţă formată din 186.200 m.p. teren si 38.000 m.p, clădiri au fost trecute din patrimoniul Companiei Naționale Romarm și administrată de U.M. Sadu II, în patrimoniul Consiliului Judeţean Gorj care le-a trecut în domeniul privat al judeţului Gorj, creând o societate comercială de administrare a lui, numită S.C. Parc Industrial Gorj S.A. Bumbeşti-Jiu. Parcul Industrial Gorj Bumbeşti-Jiu este amplasat pe teritoriul oraşului Bumbeşti-Jiu, în zona de sud-est a oraşului. Activităţile acceptate în Parcul Industrial sunt: activităţi de prelucrări mecanice, activităţi de producție în diferite domenii, activităţi pentru industria uşoară, prelucrarea lemnului, servicii industriale diverse, activităţi de manipulare –depozitare și activităţi de cercetare și producţie tehnologică avansată și alte activităţi auxiliare.
0 233