O explozie s-a produs, duminică dimineaţă, într-un bloc din Sectorul 4 din Bucureşti. Un bărbat de 68 de ani a suferit arsuri şi a fost transportat la Spitalul Floreasca. 140 de locatari ai imobilului s-au autoevacuat, 13 apartamente fiind afectate de deflagraţie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, o explozie a avut loc la etajul 1 al unui bloc cu parter şi patru etaje de pe strada Coştila. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.