De ce nu merge treaba în România? Este o întrebare valabilă la orice domeniu din România. De la politică, la litoral, la educație, pensii, sănătate. Orice ai face, ceva se întâmplă și nu mai merge. Chiar dacă este bugetul aprobat din octombrie, noiembrie sau decembrie pentru anul următor. Chiar dacă sunt clare cheltuielile de funcționare și cele de dezvoltare sau pentru investiții, ceva se întâmplă, acel ceva, și nu mai merge treaba. Nu se știe care este cauza, dar se întâmplă și nu mai merge investiția. Nu mai rămân bani de salarii.
Apare un proces și dispar niște fonduri. Apare o angajare neprevăzută sau două, sau trei. O firmă dă în judecată compania de stat sau primăria, sau instituția de stat. Managerul a comis o eroare sau nu a comis niciuna. Așa este el. Sau se schimbă directorul și apare cineva pus de partid. Sau bugetul instituției este împărțit cu clientela, iar clientela este hămăsită și suge tot.
Nu ai cum să nu îți pui niște întrebări de ce nu apar niște străzi sau trotoare ca lumea în stațiunile de pe litoralul românesc. An de an calci în aceleași gropi din stațiunile cu nume de planete din sistemul solar. Nici măcar un metru de bordură pe an. Nimic. Oare ce o face cu banii consiliile locale din Constanța? Pentru ce mai există aceste primării, dacă nici măcar bani pentru igienizări sau cositul ierbii ori al fânului de pe marginea drumului nu au? Sau măcar să organizeze echipele de la ajutorul social. Cu oamenii de acolo să facă măcar curat. Atât. Altfel, care mai este rostul unor politicieni locali, mai mari sau mai mici, ajunși în funcții publice? Ce rol mai au, dacă nu au vreun scop, vreun proiect? Să faci curat printre ruine. Măcar arăți că ai bunăvoință, chiar dacă nu ai destui bani pentru șosele, parcări, iluminat, trotuare, borduri și coșuri de gunoi.
Ca să nu mai spun despre esențialele dușuri pentru nisip, la ieșirea de pe plajă, să nu ducă turistul nisipul pe tălpi în stațiune sau în camera de hotel. Nimic. Chiar nimic. Și, în ceea ce privește litoralul românesc, nu se poate folosi scuza că nu a fost timp. Mai este puțin să marcăm 40 de ani de capitalism și democrație. În 40 de ani ai avut timp să pui la punct litoralul românesc în partea de infrastructură. Dacă puneai 100 de metri de borduri pe an, în 40 de ani ajungeai la câțiva kilometri.
Și la spitale la fel. În 40 de ani aveai timp să construiești 10 spitale noi în toată România. Aveai timp să le și demolezi și să faci altele în 40 de ani. Ce să mai vorbim despre drumuri, șosele, tuneluri și autostrăzi. Era timp să le facem pe toate. Dar ceva nu merge, chiar dacă sunt bani. Este ca în Legenda Meșterului Manole. Ce faci ziua se dărâmă noaptea, la preț triplu, și se reface la alt preț, de 10 ori mai mare. Și mereu nu sunt bani.
În plus, România este țara cu cei mai mulți bugetari care, de-a lungul carierei, primesc milioane de euro să facă treabă. Dar și așa, treaba nu merge și lucrurile nu funcționează.
Un amărât de guvern pentru țară nu mai este în stare clasa politică să furnizeze. Este rezultatul unui faliment total și generalizat al clasei politice românești. Dacă după 37 de ani nu mai sunt în stare să producă o mârțoagă de guvern, chiar și cu oameni fără bac sau chiar și cu oameni care nu au terminat 8 clase, înseamnă că asistăm la finalul unei generații falimentare de politicieni. Nu s-au priceput nici la politică, nici la economie, nici la diplomație. Nimicul este ceea ce îi caracterizează. Generația de politicieni „de nimic”. Generația NIMIC!
