
La luni bune de la tragedia care a cutremurat Gorjul, familia Andreei Morega trăiește încă în umbra durerii. Adrian Morega, tatăl tinerei ucise, a mărturisit pentru CANCAN.RO că nu poate renunța la abonamentul de telefon al fiicei sale. Îl plătește în continuare și, zi de zi, sună cu speranța că va primi un răspuns, acel simplu „Da, tati!”, care îi lipsește atât de mult.
Andreea i-a apărut de câteva ori în vis tatălui său: „Am visat-o. De fiecare dată, încearcă să ceară ajutor, este speriată și spune că o urmărește cineva”, ne-a mai spus tatăl Andreei.
Deși criminalul – Mirel Dragomir, coleg al Andreei la Facultatea de Medicină – a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat prin cruzimi, sentința pronunțată pe 14 februarie și confirmată de Curtea de Apel nu le-a adus părinților liniștea așteptată. Mai mult, ucigașul a depus recurs la Casație, iar instanța a fixat un nou termen pentru sfârșitul lunii octombrie.




