O gorjeancă în vârstă de 35 de ani a fost operată, ieri, de medicii Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu de hernie, deși aceasta era de fapt însărcinată.
Femeia, din localitatea Tismana, a ajuns la spital cu dureri abdominale. Pacienta ce a fost consultată de medici, care i-au pus diagnosticul de hernie intestinală. Femeia nu știa că este însărcinată în luna a noua, dar nici medicii care au consultat-o nu și-au dat seama..
Conform Antena 3, pacientei nu i s-a efectuat nicio ecografie și a fost condusă direct în sala de operație a secției chirurgie. I s-a efectuat anestezia și chirurgul a intervenit, moment în care medicul și-a dat seama că femeia este însărcinată și că durerile sunt cele specifice nașterii la termen. A fost chemat medicul specialist pentru efectuarea operației de cezariană și, astfel, a venit pe lume o fetiță de 3,200 kg. Femeia mai are acasă două fete gemene, în vârstă de 16 ani.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a deschis o anchetă.